Direcția de control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a constatat deficiențe și nereguli în activitatea managementului societății Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea, în urma controlului derulat în perioada 13 decembrie 2023 - 31 ianuarie 2024, iar printre acestea se numără facturi neîncasate, în valoare de aproximativ 53 de milioane de lei, sau comercializarea într-o proporție mai mare a produselor din import decât a celor provenite de la producătorii autohtoni.
Casa de Comerț Unirea a deschis primul magazin de tip cash and carry, ministrul Agriculturii anunțând recent, pentru Profit.ro, că sunt pregătite și 15 centre de colectare legume-fructe.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunțat că, în acest an, va începe construirea primelor șase centre de colectare legume-fructe, din totalul celor 15 care vor fi realizate în România. Social-democratul a adăugat că le-a prezentat, vineri, autorităților locale din județul Buzău un model tip de centru colectare legume fructe și a făcut o deplasare pe teren pentru a vedea unde va fi amplasat acest centru. „Fiecare centru va avea 3.000 mp, patru benzi se sortare și spațiu cu temperatură controlată, pentru a prelua, sorta și pregăti pentru valorificare producțiile fermierilor”, a mai explicat Barbu.
Construcția primelor șase centre de colectare legume-fructe, dintr-un total de 15 care vor fi realizate prin Casa Unirea, va începe în acest an, iar până la sfârșitul lunii august 2024 estimăm că vor fi finalizate, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Alexander Degianski, consilier al ministrului Florin Barbu, a anunțat că România va vinde cereale Egiptului prin Casa de Comerț Unirea, companie creată de Ministerul Agriculturii.
Cincisprezece centre de colectare vor fi realizate în bazinele legumicole prin intermediul Casei de Comerț Unirea, iar legumicultorii vor fi sprijiniți prin Programul Național Strategic pentru a produce în România tot timpul anului legume și fructe, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, la inaugurarea Pieței Norilor din sectorul 4 al Capitalei.
Ministrul Florin Barbu a declarat, la Slatina, că este vorba despre 15 astfel de centre care vor fi înființate în centrele legumicole din țară, printre care Olt, Dolj, Teleorman, Galați și Buzău.
Societatea Națională ''Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea'' SA intenționează să investească pe termen mediu și lung în jur de 10 milioane de euro pentru achiziționarea unui abator de sacrificare a animalelor, a unei fabrici de procesare legume, dar și pentru un magazin concept al Casei Unirea.
Marian Baronescu, legumicultor, a afirmat, referindu-se la Casa de Comerț “Unirea”, că dacă inițial era vorba să fie realizate magazine care să se adreseze direct consumatorului, acum va lucra cu retailerii. El a precizat că ideea este bună, dar că nu a fost implementată și începe să devieze de la planul inițial de a se adresa consumatorului final.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunță că, în ultimele două luni ale anului trecut, a repornit activitatea Casei de Comerț Unirea, iar aceasta a înregistrat un profit de 1,5 milioane de lei. Conform ministrului, în ultima perioadă prin Casa de Comerț Unirea au fost livrate peste 120 de tone de legume și fructe.
Casa de Comerț Agroalimentar Unirea a livrat peste 150 de tone de legume și fructe proaspete în rețelele a patru mari retaileri din România și peste 20.000 de conserve, după o lună și jumătate de la reluarea activității, iar în prezent se află în negocieri cu un al cincilea retailer, dar și cu o platformă online.
Ministerul Agriculturii anunță că peste 50 de cooperative și producători agricoli livrează produse românești prin Casa de Comerț Agroalimentar Unirea.
Casa de Comerț Agroalimentar Unirea continuă livrările de legume preluate de la producătorii români, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Prima livrare de legume de la producătorii români a fost intermediată de Casa de Comerț Agroalimentar Unirea. Astfel, 12 tone de legume (cartofi, varză albă, varză roșie și dovleac plăcintar) preluate de la producătorii autohtoni au fost livrate direct la unul dintre depozitele unei rețele de supermarketuri din comuna Chiajna, județul Ilfov, pentru a fi introduse în circuitul comercial.
Ministrul Agriculturii Petre Daea a anunțat că activitatea Casei de Comerț Agroalimentar Unirea va fi reluată sâmbătă, după trei ani de întrerupere, odată cu semnarea primului contract cu producătorii agricoli pentru 100 de tone de legume.
Epopeea ”Casa de Comerț Unirea” continuă! După ce proiectul început de Petre Daea a fost pus aproape pus pe butuci de fostul ministru al agriculturii, Adrian Oros, actualul șef de la MADR anunță revenirea acestui proiect cu forțe proaspete.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre Casa de Comerț Unirea, din pachetul de sprijin pentru populație, că ”va fi veriga lipsă între producătorul mic și lanțul comercial și consumatorul final”. Această măsură se va aplica după 1 august, pentru ca la rectificarea bugetară să fie alocată suma necesară, a mai spus ministrul.
Autoritățile se pregătesc să facă stocuri de alimente, revigorând o afacere falimentară a statului, Casa de Comerț Unirea.
Ministrul Adrian Chesnoiu promite că va reorganiza Casa de Comerț Unirea și va îndrepta cele 15 milioane de euro blocate în conturile acesteia către achiziția produselor și a mărfurilor producătorilor români.
Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea a fost înființată la sfârșitul anului 2018 cu mari promisiuni pentru fermierii români. Proiectul gândit de fostul ministru al agriculturii Petre Daea promitea să-i ajute pe producătorii locali să-și comercializeze produsele printr-o rețea de magazine la nivel național. După mai bine de doi ani de la înființare, însă, Casa Unirea nu are niciun fel de activitate, deși are angajați plătiți de doi ani din bani publici. Potrivit bugetului aprobat pentru anul trecut, peste 3,8 milioane de lei au fost cheltuiți pe salariile angajaților.
După ce proiectul Casa Unirea inițiat de fostul ministrul al agriculturii își propunea să devină o rețea de 80 de magazine la nivel național, actuala conducere de la MADR a regândit proiectul, susținând că nu era fiabil în forma inițială.
Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea, companie de stat înființată de Ministerul Agriculturii la sfârșitul anului 2018, în mandatul ministrului social-democrat Petre Daea, închide singurele două magazine, din București și Sibiu.
Președintele Federației Agrostar, filiala Teleorman, Adrian Cristea, a făcut o serie de precizări privind situația dificilă cu care se confruntă fermierii în această perioadă.
Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea a plătit în avans echivalentul sumei de 1 milion de euro, din suma totală de 9 milioane lei, pentru o livadă și un depozit de fructe din Focșani, gajate de proprietar la bancă, angajându-se să renunțe la sumă dacă nu finalizează tranzacția. Totodată, marea parte a veniturilor societății provine din dobânda la depozite bancare constituie din capitalul social, de 93 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri reprezintă doar un sfert din cheltuielile cu salariile angajaților.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat joi că noul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, a dispus corpului de control al ministrului efectuarea unei verificări de fond asupra întregii activități a Casei de Comerț pentru produse agroalimentare Unirea.